Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

11 cei mai renumiți somelieri din România

În lumea vinului, puține persoane sunt mai respectate decât un somelier. Cunoștințele sale în legătură cu vinurile îl fac o prezență fascinantă în restaurantele de lux. 

  • Dincolo de vestimentația sa impecabilă, un somelier este cineva care a trecut prin procese extinse de educație, experiență și certificare pentru a dobândi un set unic de abilități în domeniul ospitalității.

Dacă în România această profesie a apărut târziu, abia în 2003, rezultatele obținute de români la competițiile internaționale de specialitate sunt uimitoare. Până să vorbim însă de somelierii români care s-au remarcat la nivel internațional și național, să vedem când a apărut această profesie și ce presupune ea.

Istoria meseriei de somelier

Cariera de somelier de vinuri, așa cum o cunoaștem astăzi, a apărut în lume abia la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. 

La acea vreme, în restaurantele franceze, nevoia de somelieri a coincis cu schimbarea modului în care era transportat vinul, care până atunci fusese livrat în butoaie. Odată cu inventarea sticlei de vin din sticlă, restaurantele au putut stoca o varietate mai mare de vinuri, ceea ce a făcut ca spațiul de depozitare să nu mai reprezinte o problemă așa cum se întâmpla până atunci din cauza butoaielor cu vin.

  • Asta însemna că restaurantele aveau nevoie de personal mai educat, capabil să vândă varietatea sporită de vinuri pe care le putea deține.

Din cauza acestei nevoi de profesioniști ai vinurilor, instruiți și școliți în domeniu, au apărut diferite organizații cu rolul de a educa, forma și certifica somelieri din întreaga lume. 

Cu ce se ocupă un somelier

Adesea, într-un restaurant, munca unui somelier se concentrează pe asocierea alimentelor cu cele mai bune vinuri. 

  • Totodată, în mod obișnuit, este responsabilitatea somelierului să dezvolte colecția de vinuri, să creeze asocieri pe baza felurilor de mâncare prezente în meniul restaurantului și să instruiască personalul cu privire la cele mai bune practici privind servirea vinului. 

Alături de aceste responsabilități, este încă datoria somelierului să lucreze direct cu clienții și să fie un profesionist în ospitalitate. 

În afara restaurantelor, se obișnuiește ca somelierii să lucreze direct pentru cramele de vinuri. Acest lucru poate urmări vânzarea vinurilor la fața locului sau ajutarea distribuitorilor de vinuri și restaurantelor care caută vinuri de prezentat.

  • Nu în ultimul rând, activitatea unui somelier implică vaste cunoștințe legate de specificul soiurilor de vinuri, de cele mai importante zone geografice din lume celebre pentru cultura de viță de vie, povești interesante despre regi, vedete și alte personalități și vinurile pe care le preferau etc.

Un somelier ajută clientul să aibă o experiență unică, adaptată la preferințele sale, pentru a lăsa o impresie de neuitat.

Istoria meseriei de somelier în România

Potrivit informațiilor publicate de Asociația Somelierilor din România (ASR), profesia de somelier a apărut cu adevărat la noi în țară în 2003, când a fost inclusă în Codul Ocupațiilor din România (COR).

  • Totuși, și până atunci, în restaurantele din țara noastră, au existat persoane care îndeplineau sarcinile unui somelier. În general aceștia erau persoane care gestionau raionul cu băuturi sau cramele, ghizi turistici care organizau excursii la crame și diverse podgorii, unde aveau loc și degustări etc.

Reprezentanți ASR precizează că, după Revoluție, au apărut primii români care se pregăteau și lucrau ca somelieri în străinătate, iar în anul 1997, în țara noastră a fost organizat primul curs de somelerie cu finanțare PHARE. Așa au ajuns somelierii români să fie incluși într-o primă asociație de profil: Asociația Națională a Maitre d’Hotel, Barmanilor și Somelierilor (A.N.M.B.S.).

  • În 1998, România devine membru observator al Asociației Internaționale a Somelierilor (A.S.I.), cu ajutorul președintelui acestui for, Giuseppe Vaccarini.

În același an, are loc și primul concurs național iar țara noastră participa pentru prima data la un concurs internațional, fiind reprezentată de Florin Voica la Trofeul Ruinart, câștigătoare a titlului „Cel mai bun sommelier din Europa”.

  • În 1999 are loc separarea Clubul Național al Someleriei din România (C.N.S.R.) din Asociația Națională a Maitre d’Hotel, Barmanilor și Somelierilor (A.N.M.B.S.).

Începând de la sfârșitul anilor 90, somelierii din România au concurat și au fost jurați la 8 concursuri europene, 8 mondiale, un concurs balcanic și unul central- european, atingând performanțe deosebite pentru o țară în care someleria era o meserie recentă: 5 semifinaliști europeni, 4 semifinaliști mondiali, un semifinalist balcanic.

Cine sunt cei mai cunoscuți somelieri români

Iată cum arată o listă cu cei mai cunoscuți și apreciați somelieri români:

1.Iulia Scavo

  • cel mai bun somelier din lume în ape minerale (Santiago de Chile, 2010);
  • cel mai bun somelier central-european (Ungaria, 2012); 
  • locul 5 mondial (Tokyo, 2013);
  • locul 3 în Europa (San Remo, 2013);
  • bronz la Campionatul European de Somelieri (Viena, 2017);
  • titlul de „Master of Port” 2017, fiind prima femeie care a câștigat această competiție internațională dedicată vinului de Porto;
  • a obținut certificarea internațională Diploma de Sommelier ASI cu Aur;
  • a trecut cu brio examenul WSET Level 3 și este pe cale de a finaliza DipWset Level 4, ultima treapă înainte de a se lansa spre un Master of Wine (MW);
  • deținătoare a diplomei de somelier „Mention Complémentaire“ la Lycée Hôtelier  „François Rabelais” din Dardilly;
  • membră U.D.S.F. (Uniunea Somelierilor Francezi);
  • deținătoare a diplomei de comerț și marketing în vin, spirtoase și alte băuturi, la „Institut de Chimie Oenologie de Provence” (ICOP) Aubagne;
  • a lucrat pentru Alain Ducasse la „Trattoria Monaco”.

2. Sergiu Nedelea

  • premierul HORECA pentru cel mai bun somelier al anului 2021;
  • „Cel mai bun Somelier” în anii 2017, 2018 și 2019;
  • a fondat și conduce Școala de Somelieri „Winetaste School”, este formator profesionist de somelieri;
  • jurat în concursuri naționale și internaționale de vin;
  • fondator Winetaste – cea mai importantă și mai complexă platformă de formare profesională în someleria românească;
  • a semnat sute de articole de specialitate și cărți, precum „Caietul Somelierului – Ghid pentru aspirant și profesioniști” și „Povestiri cârciumărești”, precum și a „Hărții Vinurilor Românești”;
  • certificat Wine & Spirits Education Trust -W.S.E.T. Certified- Award Wines and Spirits;
  • degustător de vinuri, Oficiul Național al Viei și Vinului – A.D.A.R.;
  • Equest de Vinum Ordo Equestris Vini Europae, paharnic al Ordinul Cavalerilor Vinului European-Consulatul României;
  • ambasador pentru turism și afaceri al Principatului de Monaco la București;
  • ambasador al Asociației Sommelierilor Europeni în România (2011-2015);
  • președinte al Federației Somelierilor din România (2010-2011).

3. Marinela Ardelean

  • Locul II la Gourmand World Cookbook Awards;
  • Mențiune Specială, Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), Paris;
  • Dame Chevalier,  L’Ordre des Coteaux de Champagne, Reims, Franța;
  • Cel mai bun somelier din Romania, Asociația Somelierilor din România (2014);
  • Premiul „Vini nel Mondo Awards”, Spoleto, Italia;
  • Sommelier d’onore, Fondazione Italiana Sommelier, Roma;
  • Finalistă a concursului „Ambassadeurs du Champagne”, Milano;
  • Semifinalistă a concursului „The Best Sommelier in the World”, Worldwide Sommelier Association (W.S.A.);
  • a petrecut mai bine de un deceniu ca degustător profesionist;
  • a descoperit lumea vinului în peste 80 de ţări de pe şase continente;
  • jurat al unora dintre cele mai importante competiții de specialitate: Grand International Wine Awards, Meiningers International Spirits Award (Germania); International Bulk Wine Competition (Olanda); Michelangelo International Wine & Spirits Awards ( Africa de Sud) etc.;
  • a organizat și co-fondat, în 2016, RO-Wine The International Wine Festival of Romania, primul festival de vinuri din România dedicat în exclusivitate vinurilor premium;
  • autor de cărți dedicate vinului;
  • a realizat prima hartă virtuală a vinului românesc;

4. Alexandru Dan

  • vicepreședintele Asociației Somelierilor din România;
  • unul dintre cei mai mai reputați și premiați somelieri din România;
  • Food & Beverage Manager la Ston Easton Park, din Somerset, Anglia;
  • Cel Mai Bun Somelier din Romania (2007);
  • a absolvit Wine School din Miami (2009);
  • a absolvit Sake Sommelier Academy, Londra (2017);
  • a obținut Diploma NVQ Level 3 (Food & Beverage Management);
  • a susținut traininguri și degustări în: Franța, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Austria, Ungaria, Anglia, Serbia, Scoția, Irlanda, Irlanda de Nord, S.U.A., Chile, Argentina, Chile;
  • a făcut parte din diferite comisii naționale și internaționale ale competițiilor de somelieri: Londra, Bristol, Belgrad, Miami, Bordeaux etc.

5. Mircea Anca

  • membru al Asociației Somelierilor din România;
  • Assistant Head Sommelier în cadrul celebrului hotel Burj Al Arab, Dubai;
  • absolvent al Facultății de Oenologie din Cluj;
  • deține Level 3 W.S.E.T.;
  • este certificat ca Somelier de Court Of Master Sommeliers;
  • „Cel Mai Bun Sommelier” din Middle East la „Caterer Awards” (2015).

6. Marian Timofti

  • fost președinte al Organizației Somelierilor din România (2011);
  • instructor de somelieri;
  • membru al Italian Sommelier Association;
  • jurat în competițiile naționale și internaționale de vinuri:
  • fondator al Organizației Somelierilor din România (OSR) și al Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați (FNDA).

7. Cornelia Toma

  • prima femeie somelier din România;
  • instructor la catedra de „Restaurant și Bar” din cadrul Tourism, Hotel & Restaurant Consulting Group (THR-CG), prima școală din România care pregătea somelieri (între anii 1978-1990);
  • a fondat Clubul Someleriei (1998);
  • membră și secretar general al Asociației Națională a Maître d’Hotel (ANMH);
  • deține titlul de „Cavaler al vinului” (2011).

8. Adrian Jipa

  • „Cel mai bun Somelier din România” (2016);
  • „Cel mai bun maître d’hotel”;
  • a reprezentat România la „Châteaux & Domaines Castel – European Best Young Sommeliers 2016”, Londra, 2016.

9.Virgil Mănescu 

  • trainer de protocol și ospitalitate, și curator de vinuri;
  • este Brand Ambassador al vinurilor Alira;
  • numeroase apariții tv ;
  • prezențe la evenimente dedicate vinului și gastronomiei.

10. Avram Laurențiu Achim

  • fost vicepreședinte și președinte al Federației Somelierilor din România;
  • Bar Manager și somelier la Hotelul Sofitel (1994);
  • a urmat cursuri de formator în industria ospitalității la Accor Academy;
  • a înființat Asociația Barmanilor și Somelierilor Români;
  • co-fondator la New Greek Wine;
  • creatorul Savor HD.TV.

11. Răzvan Demian

  • somelier și trainer, inginer horticultor;
  • susținător al edițiilor din „Primăvara în rose by Vinul.ro” de la Cluj;
  • cel mai bun degustător din România (2019);
  • este un one man show, dedicat vinului. 
  • pasiunea lui pentru vin e împletită, la degustări, și cu pasiunea lui pentru muzică. Așa că, nu de puține ori, degustările se transformă într-un fel de Cenaclul Flacăra reinventat.
Arata comentariileAscunde comentariile

Lasa un comentariu